Pregătiri de drum! :)

Spiridusi 2Dragi spiriduşi,

Lista celor 24 de persoane care vor efectua deplasarea în comuna Perişoru, judeţul Călăraşi, a fost completată în numai o zi. Transportul se va efectua cu două microbuze asigurate de Universitatea din Bucureşti.

Cei care nu sunt pe listă şi au posibilitatea deplasării cu mijloc de transport personal, îi aşteptăm să ne contacteze pentru a stabili detaliile deplasării.

Alte informaţii:

1. Vineri, 5 decembrie, de la 08:00, se va pleca din faţa Palatului Facultăţii de Drept (Blvd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, Bucureşti). La 07:30 va avea loc întâlnirea întregii echipe.

2. OPŢIONAL. Anul trecut am avut şi căciuliţe pe care le-am oferit micuţilor. Anul acesta procedăm la fel. Fiecare dintre noi va purta o căciuliţă pe care o va oferi unui copil.

Pentru detalii: Ionuţ Nicolae (0731/577-714)

Oamenii din localitatea Lannion, Franța, alături de copii. :)

Dragi spiriduși,

Nu uitați, joi, 4 decembrie, este ultima zi în care mai puteți face donații.

Între timp, în Franța, campania umanitară Moş Nicolae este la Universitatea din București ia amploare. Ambre Résine, este absolut impresionant ceea ce reușești să faci pentru această campanie!

Mulțumim! 🙂

Franta 5Franta 1 Franta 2 franta 3 Franta 4

START UB – Universitatea din Bucureşti

Afis-FINAL2

Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Asociaţia de Voluntariat „Team Work” şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Călăraşi (D.G.A.S.P.C.), organizează cea de-a doua ediție a campaniei umanitare „Moș Nicolae este la Universitatea din București”.

Scopul acestei ediţii a campaniei umanitare este de a colecta jucării, cărți, dulciuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale educaționale, rechizite etc. pentru copiii și tinerii instituționalizați, în număr de 104, din cadrul Centrului de Plasament „Sfântul Ștefan” din comuna Perișoru, județul Călăraşi.

Donaţiile se pot face până joi, 4 decembrie 2014, la sediul Facultăţii de Drept (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5, Bucureşti), parter, Biroul de Relaţii Externe sau etaj 2, Serviciul de Relaţii Publice.

Campania umanitară se va desfășura în perioada  3 noiembrie – 4 decembrie 2014. 

Vineri, 5 decembrie 2014, va fi organizată deplasarea tuturor donaţiilor colectate şi a voluntarilor (25 voluntari) care vor oferi cadourile, într-un cadru de sărbătoare de iarnă, copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi.

Prima ediţie a campnaiei umanitare s-a bucurat de succes atât în rândul colectivului academic, studenţesc şi administrativ al Universităţii din Bucureşti cât şi în rândul colectivului din cadrul Liceului Teoretic „Al. Ioan Cuza” din Bucureşti şi al Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa. Acţiunea de anul trecut a fost posibilă datorită implicării unui număr mare de oameni dornici să facă parte din echipa lui Moş Nicolae: studenţi (denumiţi simbolic „spiriduşi”), angajaţi ai Universităţii din Bucureşti, persoane juridice și fizice din București, Călăraşi, Constanța, Ialomița, Târgu-Jiu, Cotes d’Armor (Franța) care s-au mobilizat special pentru acest moment și au ajutat atât la strângerea iniţială a cadourilor, cât și la dăruirea acestora

Din donaţiile şi sponsorizările obţinute în urma primei ediţii a campaniei, 99 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 3 şi 22 de ani şi 3 familii (din Călărași, Perișoru și comuna Lada, județul Teleorman – Parohia Lada) au primit din tolba ajutoarelor lui Moş Nicolae haine, jucării, dulciuri şi alimente, un brad împodobit, cărţi şi materiale didactice, sistem audio cu karaoke, video-proiector, aparat foto, seturi de îngrijire personală. Copiii și tinerii, grupaţi pe categorii de vârste, au pregătit un moment artistic pentru oaspeţi – sub îndrumarea cadrelor didactice de la centrul de plasament. Aceștia au recitat poezii, au cântat şi au dansat pe ritmuri de sărbătoare.

Mai multe detalii privind organizarea celei de-a doua ediţii a campaniei umanitare „Moș Nicolae este la Universitatea din București” puteţi afla de pe pagina de Facebook www.facebook/mosnicolaeesteaici.com sau de pe  blogul oficial al campaniei www.mosnicolae2014.wordpress.com.

Spiridușii de la Depozitul de Papetărie

Imagine

Dragi prieteni,

Dorim să mulțumim cu mare căldură S.C. Biro Media SRL (Depozitul de Papetărie) care ne-a fost alături în vederea obținerii de cadouri pentru copiii și tinerii din Centrul de Plasament “Sfântul Ștefan”, comuna Perișoru, județul Călărași în cadrul campaniei umanitare “Moș Nicolae este la Universitatea din București”.

Spiriduși, vă mulțumim!

Pe ultima sută de metri!!!! :)

Image

Dragi prieteni,

Campania umanitară Moş Nicolae este la Universitatea din București se află pe ultima sută de metri. Mai sunt trei familii pentru care dorim să obținem alimente pentru aceste sărbători, rechizite și jocuri.

1. Familia Măhui din Călărași (7 copii – 6 dintre ei sunt foști instituționalizați în cadrul Centrului de Plasament „Sfântul Ștefan” Perișoru și 2 adulți);

2. Familia Ion din comuna Perișoru (2 copii – unul dintre ei este Ion Ciprian Dănuț – diagnosticat cu cancer cerebral – și 2 adulți);

3. Cei trei frați din Parohia Lada, județul Teleorman (3 copii).

Moșul lucrează să obțină pentru cei 12 copii cu vârste curpinse între 4 – 18 ani rechizite și jucării. De altfel, pentru toate cele trei familii s-a început strângerea de fonduri pentru alimente de sărbători.

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, vom merge să dăruim toate cadourile familiilor (cu excepția fraților din comuna Lada; cărora le vom trimite prin poștă sau alte metode – vă vom ține la curent).

Vă aștept!

Cu alese gânduri,
Ionuț Nicolae
0731-577-714